E gata si vara asta.
Pffff, a trecut ca acceleratul prin halta. Urmeaza ploi, frig, zapada, Mos Craciun, An Nou si ..gata, incepem un an nou in care o sa fim mai buni, mai cuminti, mai norocosi :))).
Defapt mai batrani :)). Dar, chestia asta e irelevanta in postul de fata.
Sunt gay, ascuns, mai bine zis pe jumatate ascuns. Familia mea stie, iar daca stiu ei ..probabil ca stiu mai multi. Irelevanta si chestiunea asta pentru postul de azi. Bun, o sa ziceti...pai in plm, ce e relevant pentru postul de azi?:)))
Este faptul ca sunt gay, am 40 de ani (arat bine, iar "copii" nu-mi dau mai mult de 30) si muncesc intr-o multinationala, una mare care o sponsorizat parade gay. Una este firma mama, alta este "fiica" mai saraca si proasta din est.. Am tot felul de colegi, din pacate romani :))), care sunt homofobi.
Partea buna e ca ei nu stiu ca seful lor e gay, iar asta ma face fericit.
Dupa o noapte de sex nebun in 3, 4 sau mai stiu eu cati, e fenomenal sa mergi la munca si la le vezi fetele posomorate ca ei nu au mai futut de cateva luni :)))
Dar e doar o nuanta..in adancul sufletului stiu ca Adi de acum 10 ani e mort, ingropat undeva langa Elodia. Tragedia e ca chiar daca Adi a murit, sufletul ii e chinuit, traieste retraind la nesfarsit trauma visului frumos, amintirea unei idei prostesti (acum) ca iubirea (wow) e ceva real ajungand sa regrete erezia pe care chiar el m creat-o, alimentat-o si amplificand-o pana acolo ca l-a enervat pana si pe Dumnezeu.
Chiar daca pe blog timpul a inghetat in 2018 in lumea reala a zgariat continuu din existenta mea.
2019 a murit tata, de 8 martie, lasand un imens regret, un gol pe care l-am constientizat abia cand el nu a mai fost.
In acelati timp traiam o drama tipic lumii gay, o tradare cat China ( :))) ) despre care promit ca voi scrie o postare speciala. A fost o tragi o tragi-comedie care m-a lasat sangerand pana la moarte (am pomenti de atatea ori moartea mea in blogul asta incat o sa credeti ca sunt o pisica portocalie cu mai mult de 10 vieti, ha,ha,ha ).
E atat de vie, si acum, dupa- masa aceea de martie cenusiu de dupa inmormatarea lui, simteam nevoia de un umar pe care sa pun capul si sa plang, eram in clipa in care am vrut sa iert totul, sa trag linie si sa o iau de la inceput cu el.
Eram la tara, certat cu partenerul, pe finalul relatii (cea care a urmat dupa povestea cu Zeul ) era langa mine (sa ii zicem Radu), a fost in toate momentele grele langa mine, dar atunci aveam nevoie de el ca de aer.. Dupa inmormantare, eram pe terasa privind in gol, a venit la mine si mi-a zis: "Adi, eu plec la Cluj".
M-am intors si cu un nod in gat i-a zis: "daca trebuie, du-te". As fi vrut sa ii plang la piept sa il implor sa ramana, sa fie cu mine, dar nu am facut-o si.. a plecat.
Ce a uita el era ca avea un telefon uitat la mine, cu contul de Google a lui pe el, iar Maps imi spunea in timp real unde era.. A ajuns la Cluj si s-a dus direct la cel cu care eu il prinsesem ca ma inselase, omul pe care eu l-am introdus in "ecuatia" relatiei nastre, omul adus de mine pentru una din distractiile in 3 sau 4 de care pomeneam la inceputul postarii (promit ca o sa scriu si despre el o postare special).
Stii, ce isi face omul cu mana lui se numeste lucru manual.
L-am sunat si l-am intrebat daca a ajus, si daca e bine.. el era bine, eu nu.
Am asasinat toate nevoile mele de siguranta, de reconciliere... Nu stiu daca ati simtit vreodat ca ceva s-a rupt in tine, ca nimic nu mai conteaza, aveam nevoie sa liniste...multa liniste in timp ce ma scufundam incet, incet in Iad.
Am mers la mormantul proaspat al tatalui meu, era frig, ploua marut, m-am prabusit acolo si am inceput sa ii povestesc lui tot, sa plang, s aii spun tot cea ce nu am putut cat era inca in viata...in noaptea aia m-a vizitat in vis si m-a tinut in brate fix asa cum facea cand eram un copil...
Au trecut lunile, am pus capat relatie cu "Radu", el s-a mutat din Cluj, iar eu am ramas singur...sa infrunt COVID 19.
"Radu" revine si lupta greu pentru mine..
VA URMA
