marți, 22 aprilie 2014

Depanand amintiri (1)


A fost candva ...Rus Adrian

Imi cautam nu stiu ce acte prin nu stiu ce cutii si am gasit un bilet...un bilet vechi de aproape 15 ani cu un mesaj:


"sa il cunosc pe El".
Dar haideti sa mergem la originea povestii.
   Eram un adolescent inhibat, timid si speriat, care descoperise ca este altfel, ca este gay si acel adolescent era membru intr-o biserica penticostala. Participam cu o regularitate de ceas elvetian la slujbele religioase, nu din placere suta la suta ci si din obligatia de a fi copil de pocaiti. Daca veti citii posturile anterioare o sa descoperiti cateva relatari despre mine ca si "fiu al Domnului".
      Era o sambata seara in care se organizase o "seara de tineret". Erau prezenti doar tineri de prin judetul Mures. Toti, bineinteles pocaiti.
Imi amintesc perfect seara aceea pentru ca se intamplase ceva care imi va lasa mari semne de intrebare tot restul vietii.
      La un moment dat, un lider vine cu ideea de a scrie un biletel cu o probleme de-a ta si sa dai acel biletel cuiva, vecinul de scaun, sau oricarui altcuiva, iar acel strain sa se roage pentru problema ta.
Ce am scris eu nu stiu si nici nu stiu cui i l-am dat, dar tin biletul care mi-a fost inmanat, cu
adresa, numarul de telefon si mesajul :"sa il cunosc pe El".
Toata seara acel tanar a stat langa mine, am mancat, am vorbit ...iar eu am scapat esentialul. :(

       Am dat la facultate, dupa vreo 2 ani, la Targu Mures si s-a nimerit sa fim colegi de grupa...dar nici unul nu am indraznit sa ne apropiem, sa discutam, nici macar ca si "frati".
Intrebarea care ma framanta este: oare incercase sa ma "agate"?

      Pe cine vroia Adi sa cunoasca? Pe EL sau pe mine, in sensul barbatului pe care sa il iubeasca, sau pe Mantuitorul sau?
Ani de zile RUS ADRIAN mi-a ramas in minte folosindu-i numele ca si pseudonim al meu pe net.
Acum nu mai conteaza, ar fi contat atunci pentru ca viata mea ar fi luat un alt curs, asa am asteptat inca 10 ani pentru a accepta ceea ce sunt si a ma impaca cu mine insumi.
Sa fi fericit ADRIAN. :)

joi, 17 aprilie 2014

Love is in the air

    Iubirea pluteste in aer. :)
 


PS:
Imi pare rau, dar nu am gasit iepurasi zburatori, merge si Dragonul, daca e sa credem in ceva intodeauna este un inceput!

 Paste fericit!

sâmbătă, 5 aprilie 2014

Încrederea în sine și în celălalt

Nicio relație nu se poate dezvolta cu adevărat dacă o ții continuu pe loc. Dacă te tot aperi și te tot păzești, numai masca ta întreține relația, nu tu, centrul tău rămâne singur. Când se întâmplă acest lucru, în relația respectivă există patru persoane, nu două. Două persoane false continuă să se întâlnească, iar cele două persoane reale rămân lumi separate. Există un risc – dacă ești autentic, nimeni nu știe dacă această relație va fi capabilă să înțeleagă adevărul, autenticitatea, dacă această relație va fi destul de puternică pentru a rezista pe furtună. Există un risc, și de aceea oamenii rămân foarte precauți. Spun lucrurile care trebuie spuse, fac lucrurile care trebuie făcute; iubirea ajunge să semene mai mult sau mai puțin cu o datorie. Dar atunci realitatea rămâne flămândă, esența nu e hrănită. Așa că esența devine din ce în ce mai tristă. Minciunile personalității apasă ca o povară foarte grea esența, sufletul. Riscul este real, și nu există nicio garanție în privința asta, însă eu îți spun că merită să-ți asumi riscul. Cel mult, relația se poate rupe – cel mult. Dar e mai bine să fiți despărțiți și adevărați, decât împreună și falși, pentru că atunci relația nu o să fie niciodată satisfăcătoare. Din ea nu va rezulta nicicând beatitudine. O să rămâneți flămânzi și însetați, și vă veți târî relația mai departe, așteptând să se întâmple o minune. Pentru ca minunea să se întâmple trebuie să faci ceva, și asta e să începi să fii autentic, cu riscul că s-ar putea ca relația să nu fie destul de puternică pentru a suporta adevărul – dar în acest caz nici nu merită să întreții această relație. Pentru ca relația să merite, trebuie să treacă acest test cu bine. Riscă totul pentru adevăr, altfel vei rămâne nemulțumit. Vei face multe lucruri, dar nimic nu ți se va întâmpla cu adevărat. Vei umbla mult, dar nu vei ajunge nicăieri. Tot efortul va fi aproape absurd. Este ca și cum ți-ar fi foame și ai avea fantezii culinare – frumoase, delicioase. Dar fanteziile sunt fantezii, nu sunt reale. Nu poți să te saturi cu mâncare ireală. Poți să te amăgești câteva clipe, poți să trăiești într-o lume de vis, dar visul nu o să-ți dea nimic. Îți va lua multe lucruri, și nu îți va da nimic în schimb. Timpul pe care îl petreci folosind o personalitate falsă este pur și simplu irosit; nu se va întoarce niciodată la tine. Aceleași momente ar fi putut să fie reale, autentice. Chiar și un singur moment de autenticitate e mai bun decât o întreagă viață de trai neautentic.” (Osho, „Intimitatea – Î
ncrederea în sine și în celălalt”, Pro Editură și Tipografie, 2006)"