vineri, 18 septembrie 2015

Sunt, inca, aici


De la începutul verii nu am mai scris pe blog...cu scuzele de rigoare putinilor urmaritori.
Nu am scris pentru ca nu ar fi fost nimic de adaugat, ci doar am așteptat ca lucrurile să se aseze, apele tulburi să se liniștească.

Se spune ca apele adanci sunt linistite...Sunt o persoana liniștită care pana nu demult inota în ape adanci...acum le urăsc și îmi doresc ca apa să fie din ce în ce mai mica .

Aceeași rutina, aceleași chestii adunate peste alte chestii care se pusesera peste altele mai vechi ...o adevarata piramida ..pusa însă cu susul în jos .

Deseori ma întreb dacă sunt o persoana destul de ambitioasa și realizez ca nu sunt.
Îmi place să mă complac în chestii care, cred eu, ca se vor schimba de la sine. Mintea mea bolnava crede ca dacă lași o buruiana sa crească, aceea buruiana va rodii mere de aur.
Dar la urma constat ca buruiana e defapt ... buruiana și ca e cam greu de smuls ca sa nu mai pun în calcul efortul de a astupa gaura lăsată de rădăcina ...asta dacă s-a reuși smulgerea ei cu tot cu rădăcina.

Constientizez, știu ce am de făcut și totuși se întâmpla o eroare neasteptata când vreau sa iau decizi corecta.

Scriu aceste rânduri doar sa va spun ca sunt aici, nu am abandonat tribuna și în curând voi reveni în forța.

:)

4 comentarii:

Ovi spunea...

Ti minte cuvintele acestea: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine.
Cred ca aici e problema, si nu doar la tine ci la toti, care au curaj sa recunoasca.

adi spunea...

Le tin ..cu siguranta. Pavel apostolul transmitea aceste ganguri in epistola sa catre Romani.
Eu am invatat, tarziu, ce-i drept sa ma gandesc la binele meu..raul lipit l-am lasat in urma. :)

Ovi spunea...

Si cum ai reusit aceasta, adi?

pederanger spunea...

Rezilient ca om dar intermitent ca blogger. Pentru noi prezență înseamnă un nou post, mereu!