miercuri, 30 iulie 2014

Clipa la timpul trecut

Timpul trece uitand, parca, sa masure fiecare clipa...Trece uitand sa lase urme multumindu-se sa le  stearga punad ziduri peste care ne e imposibil sa trecem.
Coltii lui musca din vietile noastre lasand sa curga sireaguri de secunde ude si rosii care se risipesc pe o lespede inghetata numita moarte.

Vreau sa privesc inapoi, dar hatisul de amintiri care dor ma opreste, desi o voce imi spune sa iert...sa privesc spre viitor, un viitor luminos, care paradoxal e faurit de acelasi monstru devorator de clipe. Aceste amintiri imi spun ca el, timpul, e atat de selectiv, sterge doar ceea ce tie iti place cel mai mult, restul le lasa atarnadu-le ca pe trofee.

Astept "maine" cu speranta ca acel "maine" e altfel uitand ca speranta e prima ucisa de dusmanul nostru invizivil, e moarta inainte de a fi deschis fatidicul capac la cutiei Pandorei...stim ca totul se termina, stiu ca zambetul meu se sterge, stiu ca nu vor mai fi nopti de iubire, ca o sa caut o privire doar pentru a traii inca odata momentul cand am fost "una" ca apoi sa fug ..sa fug haituit de clipe scurse in zadar .

E limpede ca trecerea lui va fi prezenta in viitorul meu, nu inteleg de ce, dar stiu ca vrea nu doar clipele-mi  ci si sufletul flendurit de amintirea fericirii inchipuite.

Acum cred ca sunt mai mult decat o umbra, imi doresc sa pot fi mai mult decat lipsa luminii, chiar vreau sa fiu macar un foton ratacit in Univers, dar duritatea suferintei imi arata intunericul fara nicio urma de lumina.
Imi trec degetele prin par si ma intreb :" oare ce sunt eu ?"
Oare pot fi mai mult decat o umbra haituita de trecerea lui ...a timpului?

Un comentariu:

Anonim spunea...

Clipa nu trece, pentru ca nu exista iar nimicul e nemuritor. :)