8 OCTOMBRIE

Voi, astia vechi, poate va  mai amintiti pick-urile alea de invarteau discurile din vinil. Mai erau cate unele foarte zgariate, iar acul se opintea si repeta la nesfarsit o secunda din piesa, la infinit, pana mergeai si ii dadeai un impuls ca piesa sa continue. Discul se invartea, aparatul mergea corect doar placa era stricata... Ei bine se pare ca viata mea e in acel loop care se repeta la infinit. Inca nu s-a gasit acel "impuls" care sa ma faca sa merg la urmatoare piesa. 

Sunt 10 ani de cand am pus capat relatiei cu "Zeul" dar mintea mea rumega inca relatia aia. Desi imi dau seama ca e inutil, ca daca Universul s-ar hotari sa-mi dea controlul timpului, ajutandu-ma sa ma intorc si sa repar ceva nu as modifica nimic. Dar totusi ceva acolo nu ma lasa sa traiesc. Acea relatie a controlat-o pe urmatoarea, ca apoi urmatoarea sa distruga vointa de a mai construi ceva, altceva cu altcineva..si totul pentru ca am idealizat, ca (am) m-am fortat sa cred in unicitate? Si culmea relatia cu Radu  (nicknameul lui pe net era Unikul) desi a curs la alta intensitate, avand TOT ce nu am avut in relatia cu Zeul am pus-o intr-un colt, s-au m-am pus eu intr-un colt privind mereu in spate cujind la ceva stricat, care putea a tradare, a moarte, a cadavru. 

Ma uitam in arhiva si ultima postare care celabra ziua Lui era in 2013, mandrindu-ma de 5 ani de ... realatie, acum as numi-o obsesie, vointa de a merge inainte, incapatanat ca un magar, realizand ca urmatorii 2 ani au fost rezultatul inertiei obsesiei mele. Cand am realizat ca sunt singur demult era deja tarziu, el nu mai era de ani de zile langa mine, era doar o icoana care se prefacea ca plange. 

A devenit un ritula ca pe 8 octombire sa il sun sa ii urez de bine, ritual pe care l-am diluat in ultimii ani cu o simpla urare de bine pe messenger, asemeni unui strain la care ii spun "La multi ani! " doar pentru ca imi spune FB-ul. Anul acesta am sa renunt de tot la ritual, iar acesta postare ultima care sa mai faca referire la 8 octombrie ca fiind o zi speciala. 

Recap

 E gata si vara asta. 

Pffff, a trecut ca acceleratul prin halta. Urmeaza ploi, frig, zapada, Mos Craciun, An Nou si ..gata, incepem un an nou in care o sa fim mai buni, mai cuminti, mai norocosi :))).

Defapt mai batrani :)). Dar, chestia asta e irelevanta in postul de fata.

Sunt gay, ascuns, mai bine zis pe jumatate ascuns. Familia mea stie, iar daca stiu ei ..probabil ca stiu mai multi. Irelevanta si chestiunea asta pentru postul de azi. Bun, o sa ziceti...pai in plm, ce e relevant pentru postul de azi?:)))
Este faptul ca sunt gay, am 40 de ani (arat bine, iar "copii" nu-mi dau mai mult de 30)  si muncesc intr-o multinationala, una mare care o sponsorizat parade gay.  Una este firma mama, alta este "fiica" mai saraca si proasta din est.. Am tot felul de colegi, din pacate romani :))), care sunt homofobi.
Partea buna e ca ei nu stiu ca seful lor e gay, iar asta ma face fericit.

Dupa o noapte de sex nebun in 3, 4 sau mai stiu eu cati, e fenomenal sa mergi la munca si la le vezi fetele posomorate ca ei nu au mai futut de cateva luni :)))

 Dar e doar o nuanta..in adancul sufletului stiu ca Adi de acum 10 ani e mort, ingropat undeva langa Elodia.  Tragedia e ca chiar daca Adi a murit, sufletul ii e chinuit, traieste retraind la nesfarsit trauma visului frumos, amintirea unei idei prostesti (acum) ca iubirea (wow) e ceva real ajungand sa regrete erezia pe care chiar  el m creat-o, alimentat-o si amplificand-o pana acolo ca l-a enervat pana si pe Dumnezeu. 

Chiar daca pe blog timpul a inghetat in 2018 in lumea reala a zgariat continuu din existenta mea. 

2019 a murit tata, de 8 martie, lasand un imens regret, un gol pe care l-am constientizat abia cand el nu a mai fost. 

In acelati timp traiam o drama tipic lumii gay, o tradare cat China ( :))) ) despre care promit ca voi scrie o postare speciala.  A fost o  tragi o tragi-comedie care m-a lasat sangerand pana la moarte (am pomenti de atatea ori moartea mea in blogul asta incat o sa credeti ca sunt o pisica portocalie cu mai mult de 10 vieti, ha,ha,ha ). 

E atat de vie, si acum,  dupa- masa aceea de martie cenusiu de dupa inmormatarea lui, simteam nevoia de un umar pe care sa pun capul si sa plang, eram in clipa in care am vrut sa iert totul, sa trag linie si sa o iau de la inceput cu el.

 Eram la tara, certat cu partenerul, pe finalul  relatii (cea care a urmat dupa povestea cu  Zeul ) era langa mine (sa ii zicem Radu), a fost in toate momentele grele langa mine, dar atunci aveam nevoie de el ca de aer.. Dupa inmormantare, eram pe terasa privind in gol, a venit la mine si mi-a zis: "Adi, eu plec la Cluj". 

M-am intors si cu un nod in gat i-a zis: "daca trebuie, du-te". As fi vrut sa ii plang la piept sa il implor sa ramana, sa fie cu mine, dar nu am facut-o si.. a plecat.

Ce a uita el era ca avea un telefon uitat la mine, cu contul de Google a lui pe el, iar Maps imi spunea in timp real unde era.. A ajuns la Cluj si s-a dus direct la cel cu care eu il prinsesem ca ma inselase, omul pe care eu l-am introdus in "ecuatia" relatiei nastre, omul adus de mine pentru una din distractiile in 3 sau 4 de care pomeneam la inceputul postarii (promit ca  o sa scriu si despre el  o postare special). 

Stii, ce isi face omul cu mana lui se numeste lucru manual. 

L-am sunat si l-am intrebat daca a ajus, si daca e bine.. el era bine, eu nu. 

Am asasinat toate nevoile mele de siguranta, de reconciliere... Nu stiu daca ati simtit vreodat ca ceva s-a rupt in tine, ca nimic nu mai conteaza, aveam nevoie sa liniste...multa liniste in timp ce ma scufundam incet, incet in Iad. 

Am mers la mormantul proaspat al tatalui meu, era frig, ploua marut, m-am prabusit acolo si am inceput sa ii povestesc lui tot, sa plang, s aii spun tot cea ce nu am putut cat era inca in viata...in noaptea aia m-a vizitat in vis si m-a tinut in brate fix asa cum facea cand eram un copil...

Au trecut lunile, am pus capat relatie cu "Radu", el s-a mutat din Cluj, iar eu am ramas singur...sa infrunt COVID 19. 

 "Radu" revine si lupta greu pentru mine..

VA URMA

Timp, atâta timp (2025)

 "2018 e anul în care am urcat ultimul blog.  Azi,  2022,  îmi dau seama ca lumea nu mai e ceea ce a fost si nu doar pentru ca sunt mai bătrân cu 4 ani, sau ca am incaruntit aproape de tot..."

Asa era sa reincep a scrie aici, era 2022.

 Era sfarsitul pandemiei de COVID, inceputul unui razboi la granita, Tik Tok fura mintile a miliarde de oameni care nu se mai obosesc a citi, a scrie, a gandi. Paseam cu incredere intr-o lume a prostiei dusa la extrem, intr-o lume a neincrederii, efectiv o distopie. Un film prost cu un scenariu ridicol, dar care cumva isi facea loc. 

Azi, 2025. Inca 3 ani trecuti. Wow, cand au trecut anii? Unde s-a pierdut acel "Adi"? Acel personaj iubitor, idealist cu reguli si idealuri?

Scurt rezumat:

A razbit prin 5 ani de relatie dupa ce "Zeul" si-a abandonat Universul, dupa care au urmat alti 5 ani de ambiguitate urmati de alti ani  de promiscuitate respectand o singura promisiune: " nu vor mai fii alti zei inafara de mine". 

Ma gandesc sa reincep sa tin jurnalul meu, ptr mine, sa stiu ca undeva ramane ceva, ca in viitor cineva il va cunoaste din cuvinte pe "Adi".