O fabula care o citeam adesea cand eram copil.Era amuzant sa imi inchipui necazul bietei pasari.O citeam si reciteam.Am uitat-o ca apoi sa mi-o amintesc atunci cand aveam nevoie de un sfat.
E o poezie scrisa de Costache Ioanide(1912 -1987)care este cel mai cunoscut autor creştin român din toate timpurile. Poeziile lui sunt cunoscute atât în România cât şi în întreaga lume. Multe dintre poziile lui au fost puse pe melodii fiind cântate astfel în bisericile neoprotestante si nu numai din întreaga Românie şi de peste hotare.
Cioara
Necazul stă lipit de om
cum stă pe lângă cal huluba.
Şi omul ca să-şi uite buba,
aleargă...
Însă, paralel,
necazu-i veşnic lângă el.
Aşa
o cioară,
prinsă-n laţ
într-o ogradă,
scăpă numai cu-un ciomp de coadă.
Vai ce necaz!
Să fii schiloadă!
Să fii de râsul tuturor!
Să vezi cum stolu-ntreg, din zbor,
se lasă lin pe vreo livadă,
şi tu să vii în cioc
grămadă!
Şi-atunci
văzând ce foc o-ncearcă,
s-a dus printre străini şi ea,
să mai vorbească, să asculte,
să râdă cu vreo rândunea,
să mai uite de-o putea
de coada ei cu pene rupte.
S-a dus.
Dar dup-o scurtă vreme
s-a-ntors tot ruptă de juvăţ.
Iar gloata i-a şi pus probleme:
- Pe unde-ai fost?
- La ce ospăţ?
- Am fost şi eu peste coline...
- Dar cu ce gând?
- După ce pradă?
- Aşa... ca mă mai uit de coadă...
- Ei, şi-ai uitat?
- Şi-a fost mai bine?
- Aş! cum să uit?
Nu mă vedeţi?
A fost şi coada după mine...
MORALA
n-are mult de spus.
Nu mai purta necazu-n lume
că vii ´napoi tot cum te-ai dus.
Eu unul
când mă simt răpus,
nu caut oameni buni de glume,
ci vin degrabă la Isus!
Oare noi ,toti, ce cautam?
Povesteam cu un prieten de suflet care imi spunea sa nu ma mai intreb "de ce " ,mai bine sa accept si sa nu mai dau atentie "cozii",care oricum va creste la loc numai daca El va voii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu