Statisticile spun ca în perioada sarbatorilor rata sinuciderilor crește substanțial. Ma întrebam oare de ce?
Nu trebuie sa fi mare învățat sa îți dai seama, mai ales când începi sa trăiești pe propria-ti piele frustrarile și singuratatea „adunate” de-a lungul unui an, ca toate au o logica si o explicatie.
Vin sarbatorile, vine sfârșitul de an, an pe care l-am târât, an care nu a generat nimic nou. Aceleași chestii, aceleasi delasari, aceeasi stare.
În prag de sărbători încep sa resimnt singuratatea, neputinta, frustrarea și ignoranta mea de a gestiona o situație care se prelungeste de prea multă vreme.
Încep să mă simnt mort în interior și cu ultima suflare, asemeni unui muribund înjunghiat care își trăiește ultimele clipe, cu ultima licarire cauta sa zareasca criminalul știind ca nu o să aibă puterea de a-l mai întreba „de ce”.
Privesc în jur și caut răspunsul la intrebarea:
"El,ei .. eu ?"
E posibil să mă fi sinucis fără sa știu asta?E posibil să mă fi pus pe o șina de cale ferata crezand ca sunt în siguranța așteptând trenul fericirii?
Tot ce pot sa simnt acum e sufletul rece, mort inlauntrul unei inimi care mai pulseaza doar din cauza unui impuls nervos neconditionat...
Cu ultima suflare ma intreb, dar totuși, cine ma ucis? Cine a luat tot? De ce i-am lăsat?
De ce nu m-am gândit la mine? De ce 6 ani mi-am ținut respirația?
Oare de asta sunt acum aici pentru ca am uitat sa respir atât de mult timp?
Ca am trăit pe o „holopunte” imaginata de mine, pe o holopunte care simula realitatea care o doream eu? Realitate care ucidea încet încet sufletul meu, nestiind ca pentru a crea acea realitate „holopuntea” consuma din energia sufletului meu ...
Trăiesc ultimele clipe știind ca voi muri singur, ca realitatea imaginara se disipeaza, iar prin ceața care se destrama încă caut fata criminalului ..dar tot ce văd e o oglinda ...si în oginda doar eu murind privindu-mi coltii care sfarteca inima-mi care încă mai bate. Intreband...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu