Mă iubește,nu mă iubește...

postat initial sâmbătă, 18 iunie 2011

Ma iubeste,nu ma iubeste...

Era un joc pe care il savuram cand eram copil.  Rupeam o floare si incepeam ..."ma iubeste"..."nu ma iubeste"...eram in extaz cand petalele se terminau la "ma iubeste".

Eram atat de  copil, iar sentimentul de iubire era redus la cel matern...atat de naiv.

Acum sunt om mare si inca imi mai vine sa joc acel joc copilaresc. Dar vorba apostalului: Pavel : cand eram copil ma comportam ca un copil, acum e altfel .

               Iubirea e, probabil, motorul care face sa funcioneze lumea asta. Nu vreau sa ma opresc la a aduce elogii sentimentului de iubire, as vrea sa stiu daca iubirea se poate dovedi!

Cum dovedesti ca il/o iubesti ?

Buna intrebare.

M-a iau pe mine ca etalon.

         Sunt genul de om naiv, care crede ca tot ce zboara se mananca. M-am ars de cateva ori. De fiecare dat am cauta IUBIRE. Nu pot zice ca nu am gasit, dar ...de fiecare data a trebuit sa sufar, bineinteles. Nu pricepeam unde se gresea, sau cine gresea, sau de ce se intampla ce se intampla.

Era mai usor sa trag linie si sa spun "eu am gresit". Eu am fost cel care a sufocat, care era indiferent, care platea, care era zgarcit, eu eram cel care se multumea cu putin sau care vroia totul. EU ERAM VINOVAT! Era mai usor de suportat. Anii au trecut si treptat am descoperit hidosenii ascunse dupa un zambet frumos.

Iubire in lumea gay?! Suna a contradictie de termeni.

Hmm...exista iubire in lumea asta gay ?

Initial, am crezut orbeste, eram convins ca EXISTA IUBIRE!

Experienta m-a invatat contrariul. Apoi am crezut din nou, ca sa repet aceleasi greseli.

Tristeti ascunse dupa mantii de tacere. Tacere survenita brusc, ca in filmele cu monstrii, cand comunicatiile de pe o planeta uitata de Dumnezeu erau intrerupte brusc, fara un motiv aparent, ca apoi echipele de cercetasi sa descopere inspaimantatorul adevar. Moartea domnea nestingherita adusa, in cea mai mare parte de neglijenta.

            Atunci cand tacerea se asternea peste fostele relatii, incercam sa descopar ce, cine ,unde si de ce... ca sa descopar cuiburi de aliensi, cuiburi construite peste sentimente si iubire, distruse de nepasarea tacerii.

Acele lumi putrezesc in intunericul mortii, ingropate la mii de ani lumina in deriva uitarii, si totusi inca mai primesc mesaje de genu:"eu inca te mai iubesc", "nu am stiut ce pierd pana nu am realizat ca te pierd".

Imi intorc privirea la ce am in acest moment, la singuratatea mea, la visele mele si ...rad in gandul meu de mine insumi. Nu realizez ca sunt sortit, inca de dinainte sa fiu adus pe lumea aceasta sa imi traiesc viata in vise, intr-o lume care nu exista si care moare inainte sa poata a prinde viata.

Incertitudini de gen:"ma iubeste, nu ma iubeste" sunt irelevante, isi pierd forma si conturul si ramane intunericul, intuneric tulburat de un beculet rosu care descrie o eroare .

Iubirea e o eroare.

       Poate cea mai grava eroare, iar dovedirea ei nu ar face decat sa deomnstreze grozavia. Deci, ma iubeste (?), mai are vreo semnificatie in cazul de fata?

E noapte, e tarziu sunt obosit si deprimat, e timpul sa imi intampin monstri din vis.

A1steptati-ma ca vin. Pentru cateva ore sunt al vostru, pentru ca apoi merg inapoi la munca, adica de unde tocmai am sosit.

Buna dimineata.