Zile cand sufletul doare

            Azi e una din zilele alea, in care ma retrag in cochilia mea, indepartandu-i pe toti de langa mine...e una din multele zile in care am obosit sa ma zambesc in fata unui mormant peste care scuipa un Mos cu barba alba...una din zilele in care imi indrept privirea in jos privind la lespezile  grele sub care sunt zavorate toate visele si idealurile, fericirea, bucuria si pofta de a traii... Incerc sa nu vad alaiul de sfinti jucausi care batatoresc piedestalele ranjind cu coltii inrositi de sangele care l-au baut cand mi-au sfasiat sufletul...Incerc sa-L neg, sa imi spun ca EL nu exista, in ideea ca tot acest spectacol grotesc va inceta, ca imi voi putea sterge sicriul de flegma Lui, ca imi voi putea recupera inocenta...Degeaba. Jocul macabru depaseste marginile universului meu devorandu-l cu ferocitate...
           Dragostea si iubirea sunt vandute pe tradari si dureri ascunse dupa niste povesti care nu au voie  a fii spus, dupa mii de Romeo care danseaza in pagini albastre...

Am obosit ... si vreau un loc ... din care sa nu-L mai pot auzii razand de mine, un loc de unde sa nu-I mai pot zarii uneltirile, un loc de unde sa nu Ii mai vad ranjetul diabolic... vreau sa dorm si sa nu ma mai trezesc...
El imi stie aceasta dorinta si ma trezesti din zeci in zeci de secunde intrebandu-ma: "cat mai poti duce ? "