http://www.igu.ro/latrecut/?s=scrisoare++nostalgica+
GENERAŢIA X
De o vreme circula pe net acest email (mai vechi, e adevărat), care mie mi se pare esenţa a tot ce este pe acest blog şi un rezumat al vremurilor pe care noi, cei care subscriem, le-am trăit. Rog autorul articolului să se “arate” ca să îi pot cita cum trebuie.
În 1988 cântam la şcoala “Ol’ McDonald has a farm i-a-i-aa-ooo”, cred că era singurul cântec englezesc pe care îl cântam, şi mai era “O brad frumos” pe care îl încercam în 4 limbi..
Şi acum îmi amintesc numărătoarea de la ’scunsa - 10, 20, 30 .. Sutaaa .. cine nu-i gata îi dau cu lopata (la mine în zonă aşa se zicea). Mai jucam chestia aia de îi zicea “Ţările”, când desenam cu creta (n-aveam cretă din asta ca la tablă, ci bucăţi de BCA sau alte resturi de pe şantiere) un cerc mare în care desenam nişte ţări - îmi amintesc că unii îşi alegeau ţară Disneyland sau ţara lui Oz .. alţii pur şi simplu alegeau după cele mai tari naţionale de fotbal.
Fetele se jucau “elasticul” cu tot felul de scheme complicate, iar noi băieţii râdeam de ele mereu, iar singurul joc care îmi plăcea cu elasticul era “Cine mânâncă” ..
Eu am prins jocurile pe TV alb negru, şi muream de curiozitate să ştiu cum e colorat Mario, cum arată color Battle City, Wild Gunman şi altele de pe consolele acelea de plastic ordinare. Organizam cu prietenii campionate de Mario şi Wild Gunman (se folosea un pistol cu care “trăgeai” în TV.. nici azi nu ştiu cum funcţiona) şi eram foarte mândru de “skillul” meu de pistolar.
La fel cu desenele animate. Habar-n-aveam cum arătau color, pe TV, Ţestoasele Ninja, până ce am văzut la un vecin care primise un TV color din Germania. Aproape tot Aventurierii Spaţiului l-am văzut alb negru, şi mult timp am crezut că uniformele alea roşii erau albastre. Pt mine Ştrumfii (the Smurfs, pt cine e mai tinerel) erau gri… auzisem că îs albaştri.. dar nu eram sigur până ce n-am văzut!
Vara eu mă jucam cu siringi de plastic cu care îmi stropeam prietenii de joacă şi când se îngroşa gluma, ne udam cu găleţile de la femeia de servici. Eram uzi leoarcă dar erau 38 de grade şi ne uscam repede, plus că alergam de nebuni. Azi cine mai joacă prinsa? Era şi varianta aia, prinsa pe cocoţate.
Prietenii îi chemam strigând la geam, exact cum scrie în articol… trezind tot blocul din “ora de linişte”. Jocurile erau foarte sportive, cele mai multe cu mingea - fotbal, handbal (după ce o câştigat ai noştri cupa mondială la handbal, s-au vândut toate mingile de handbal şi era foarte greu să mai găseşti una), tenis şi volei cu mingile acelea ieftine din cauciuc tare, ca plasticul. Apoi, cei care aveau “în spatele blocului” bară pentru bătut covoarele… ce chestie mi se pare azi… se jucau la bară tot felul de exerciţii, copiind-o pe Daniela Silivaş, “Milo”, sau alte gimnaste medaliate cu aur. Fetele îi provocau pe băieţi: precis tu nu poţi să faci cutare chestie la bară, na-na-nana-na!
Îmi amintesc luptele cu cornete, adevărate raiduri războinice prin zonă. Redute, cazemate, ambuscade de la etaj, din balcoane. Fabricatul de cornete era un meşteşug foarte apreciat, iar dacă erai bun, imediat îţi găseai mulţi prieteni. De regula a-ţi face cornete era sinonim cu sacrificarea caietelor de şcoală. Toţi băieţii aveau la un moment dat măcar un tub de plastic de 40-50cm, de “calibru” standard, pentru a putea refolosi muniţia, iar unii mai avansaţi tehnologic aveau tuburi duble cu ţintă şi locuri pentru cornete. Făceam concursuri de tipul cine poate trimite o cornetă pe bloc (de 4 etaje) sau cine poate să tragă în plasa de ţânţari a babei de la 3 sau 4… .. şi după ce îi ciuruiam bietei femei plasa, se lăsa cu ameninţări şi pâre la părinţi..confiscarea tuburilor, etc. etc… În afară de luptele balistice cu cornete, mai erau duelurile cu bâte şi vergi rupte din flora urbană. Unii îşi făceau arcuri, folosindu-se de elastic de la chiloţi. Alţii aveau mania prăştiilor. La un moment dat nu erai la modă dacă nu aveai o praştie de buzunar, care trăgea proiectile din sârmă izolată in forma de litera “V”.
Câţi dintre noi n-a avut bicicletă “Pegas” sau “Comoda”!?… Câte trânte am luat cu ea până am învăţat să “mă dau” cu ea, şi apoi nu fiecare copil avea biţă, cel care avea o dădea cu schimbul, pe ture, la prietenii de încredere… sau pe favoruri constând în abţibilde sau maşinuţe.
Nu-mi amintesc când eram mic, ca eu sau unul din prietenii mei de joacă să nu fi mâncat o bomboană scăpată pe jos. Sigur, nu mâncam tot de pe jos ca găinile, dar nu exista frica de “microbi”. Mâncam fructele nespălate, evident, direct din pom, şi adesea verzi. Sucurile (Brifcor, Cico) erau vara fermentate, dar erau bune pt că parcă aveau mai mult “sifon”.
Am făcut şi eu oracol, era o modă, şi da, m-am regăsit în articol… îmi plăcea de o colegă, dar îmi era ruşine să o cer “în prietenie” şi speram că după oracol o să îşi dea seama că pe ea o vreau de prietenă şi să facă ea primul pas. Aşteptam “reuniunile cu clasa” ca să ascultăm ultimele hituri, gen Ace of Base sau CC Catch… balade rock şi Maicăl. Atunci se legau prieteniile romantice şi se frângeau inimi.
Prin a 9-a, se povestea în budă de reviste porno, era un subiect atât de tabu, iar când un coleg a adus una, îi era aşa de frică de parcă adusese o bombă!
Îmi amintesc de primele telenovele - Sclava Isaura, Şi bogaţii plâng … şi evident de “Feriţi-vă de Măgăruş”. Nu ştiu nici acum ce a avut emisiunea asta atât de magic, încât a rămas aşa de întipărită în minţile noastre. Dar îmi mai amintesc de Abracadabra, primii ani.. , de Omide (cu regretata Anda Călugăreanu), Arlechino şi alte emisiuni pt copii pe care le aşteptam ca pe Moş Crăciun în fiecare sâmbătă dimineaţă. Îmi amintesc ce marcat am fost când l-au ucis pe Mihalea, prin 1993. Mai erau şi emisiunile acelea de duminică, gen Caleidoscop, sau acea emisiune infernală, 25 de ore (sau aşa ceva), care ţinea toată ziua, cu Jeana Gheorghiu şi încă un tip care era de la ştiri.
Şi da, legat de bancnote, se întoc vremurile! Ţin minte ce şoc a fost pentru bătrâni să vadă bancnota de 200 de lei, cu Enescu pe ea (cred, corectaţi-mă dacă greşesc), care a dispărut odată cu cele slinoase de 500 de lei, cu Brâncuşi, în două variante (pe gri şi maro). Recent am auzit că va apărea o nouă bancnotă de 200 de RON!
Aceasta este o scrisoare nostalgica, adresata celor care fac parte din generatia NOASTRA, GENERATIA X.Adaug şi eu ceva din amintirile mele pe care mi le-a reîmprospătat articolul
Nascuti la inceputul anilor 80, sfarsitul anilor 70 vedem acum in anul 2006 cum casa parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat-o ei, si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50 de ani.
Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna, nici despre razboaie sangeroase, dar ne pricepem la istorie si la politica mai mult decat cred batranii, care bombane in spatele nostru ca “noi nu stim nimic”.
Suntem ultima generatie care a jucat `scunsea, Castel, Ratele si Vanatorii, Tara tara vrem ostasi, Prinsea, Sticluta cu otrava, Pac Pac, Hotii si vardistii, ultimii are au strigat “Un doi trei la perete stai”, ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care ne-am jucat pe jocurile video (remember Mario?) si primii care am vazut desene animate color.
Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Diesel era deja lider de gasca.
Baietii si-au scris numarul fotbalistului preferat cu pasta de dinti pe tricouri, iar fetele si-au cusut pe blugi stelute si inimioare.
Noi nu am dat Capacitate, nu am dat grile la admitere si am fost ultimii Soimi ai Patriei, cu costumele alea groaznic de nepotrivite cromatic.
Am invatat poezii in romaneste la gradinita, nu in engleza, si am cantat MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari.
Spuneam misto si fain in loc de cool. Am sorbit din ochi Beverly Hills, Melrose Place, Twin Peaks, Dallas.. si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu avea inca televizor. Ne uitam la desenele animate de la italieni si ne era ciuda ca nu avem si noi subtitrare sa intelegem de ce naiba s`a certat Mila cu Shiro.
Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia asteptam sa vina si la noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe de apa. Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii. Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala..
Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ Bobo, si Michael Jackson, si Backstreet Boys, si Take That, si inca nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia pasii, dar toti dansam. Dar spre deosebire de
copiii din ziua de azi, am auzit atat de Abba, si de Queen, cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney Spears. Pe ei daca ii intrebi, “muzica a inceput cu Backstreet Boys, care nici nu mai sunt cool acum, orikum!”
Am citit Licurici, Pif si Hercule (care aveau cadou niste jucarii bestiale) si am baut Cico si sucuri de la tec fara sa ne fie teama ca au prea multe E-uri, iar la scoala beam toata clasa dintr`o sticla de suc fara teama de virusi.
Noi am injurat arbitrul care ne-a furat la meciul cu Danemarca, si poate ca tot noi i-am trimis 10000 de mailuri de “dulce”.
Noi nu ne dadeam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam dolby surround, taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris si jocuri de televizor, de care ne plictiseam la o luna dupa ce le cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf.
Abia asteptam la chefuri sa jucam Fantanita, sau Flori, fete sau baieti, sau Sticla, sau Adevar sau Provocare, sau orice ne dadea un pretext sa pupam !pe gura! pe cine “iubeam”.
Noi suntem cei care inca au mai “cerut (sau li s-a cerut) prietenia”, care inca roseam la cuvantul “SEX”, care dadeam cu banul care sa intre in farmacie sa cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa si sa le aruncam in cap la colegi, care am completat mii de oracole, sperand ca iubitul sau iubita va citi acolo unde scrie “De cine iti place?” ca ne place de el/ea.
Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca noi am mers cu bicicleta fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut scaune speciale in masini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greseala pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu
fie desfacut de copii, nu ne-am spalat pe maini dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si toate pisicile din cartier, nu am baut doar apa imbuteliata, ne-am tavalit si balacit prin toate baltile si nu am tinut cont de cate lipide si glucide mancam.
Noi am auzit cum s-a tras la Revolutie, noi am fost martorii a trei schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancuri cu Bula, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca, noi suntem cei care mai tinem minte emisiunea “Feriti-va de magarus”.
Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de first-timers…
Daca esti de-al nostru… Felicitari!
În 1988 cântam la şcoala “Ol’ McDonald has a farm i-a-i-aa-ooo”, cred că era singurul cântec englezesc pe care îl cântam, şi mai era “O brad frumos” pe care îl încercam în 4 limbi..
Şi acum îmi amintesc numărătoarea de la ’scunsa - 10, 20, 30 .. Sutaaa
.. cine nu-i gata îi dau cu lopata (la mine în zonă aşa se zicea). Mai jucam chestia aia de îi zicea “Ţările”, când desenam cu creta (n-aveam cretă din asta ca la tablă, ci bucăţi de BCA sau alte resturi de pe şantiere) un cerc mare în care desenam nişte ţări - îmi amintesc că unii îşi alegeau ţară Disneyland sau ţara lui Oz .. alţii pur şi simplu alegeau după cele mai tari naţionale de fotbal.Fetele se jucau “elasticul” cu tot felul de scheme complicate, iar noi băieţii râdeam de ele mereu, iar singurul joc care îmi plăcea cu elasticul era “Cine mânâncă” ..
Eu am prins jocurile pe TV alb negru, şi muream de curiozitate să ştiu cum e colorat Mario, cum arată color Battle City, Wild Gunman şi altele de pe consolele acelea de plastic ordinare. Organizam cu prietenii campionate de Mario şi Wild Gunman (se folosea un pistol cu care “trăgeai” în TV.. nici azi nu ştiu cum funcţiona) şi eram foarte mândru de “skillul” meu de pistolar.
La fel cu desenele animate. Habar-n-aveam cum arătau color, pe TV, Ţestoasele Ninja, până ce am văzut la un vecin care primise un TV color din Germania. Aproape tot Aventurierii Spaţiului l-am văzut alb negru, şi mult timp am crezut că uniformele alea roşii erau albastre. Pt mine Ştrumfii (the Smurfs, pt cine e mai tinerel) erau gri… auzisem că îs albaştri.. dar nu eram sigur până ce n-am văzut!
Vara eu mă jucam cu siringi de plastic cu care îmi stropeam prietenii de joacă şi când se îngroşa gluma, ne udam cu găleţile de la femeia de servici. Eram uzi leoarcă dar erau 38 de grade şi ne uscam repede, plus că alergam de nebuni. Azi cine mai joacă prinsa? Era şi varianta aia, prinsa pe cocoţate.
Prietenii îi chemam strigând la geam, exact cum scrie în articol… trezind tot blocul din “ora de linişte”. Jocurile erau foarte sportive, cele mai multe cu mingea - fotbal, handbal (după ce o câştigat ai noştri cupa mondială la handbal, s-au vândut toate mingile de handbal şi era foarte greu să mai găseşti una), tenis şi volei cu mingile acelea ieftine din cauciuc tare, ca plasticul. Apoi, cei care aveau “în spatele blocului” bară pentru bătut covoarele… ce chestie mi se pare azi… se jucau la bară tot felul de exerciţii, copiind-o pe Daniela Silivaş, “Milo”, sau alte gimnaste medaliate cu aur. Fetele îi provocau pe băieţi: precis tu nu poţi să faci cutare chestie la bară, na-na-nana-na!
Îmi amintesc luptele cu cornete, adevărate raiduri războinice prin zonă. Redute, cazemate, ambuscade de la etaj, din balcoane. Fabricatul de cornete era un meşteşug foarte apreciat, iar dacă erai bun, imediat îţi găseai mulţi prieteni. De regula a-ţi face cornete era sinonim cu sacrificarea caietelor de şcoală. Toţi băieţii aveau la un moment dat măcar un tub de plastic de 40-50cm, de “calibru” standard, pentru a putea refolosi muniţia, iar unii mai avansaţi tehnologic aveau tuburi duble cu ţintă şi locuri pentru cornete. Făceam concursuri de tipul cine poate trimite o cornetă pe bloc (de 4 etaje) sau cine poate să tragă în plasa de ţânţari a babei de la 3 sau 4…
.. şi după ce îi ciuruiam bietei femei plasa, se lăsa cu ameninţări şi pâre la părinţi..confiscarea tuburilor, etc. etc… În afară de luptele balistice cu cornete, mai erau duelurile cu bâte şi vergi rupte din flora urbană. Unii îşi făceau arcuri, folosindu-se de elastic de la chiloţi. Alţii aveau mania prăştiilor. La un moment dat nu erai la modă dacă nu aveai o praştie de buzunar, care trăgea proiectile din sârmă izolată in forma de litera “V”.Câţi dintre noi n-a avut bicicletă “Pegas” sau “Comoda”!?… Câte trânte am luat cu ea până am învăţat să “mă dau” cu ea, şi apoi nu fiecare copil avea biţă, cel care avea o dădea cu schimbul, pe ture, la prietenii de încredere… sau pe favoruri constând în abţibilde sau maşinuţe.
Nu-mi amintesc când eram mic, ca eu sau unul din prietenii mei de joacă să nu fi mâncat o bomboană scăpată pe jos. Sigur, nu mâncam tot de pe jos ca găinile, dar nu exista frica de “microbi”. Mâncam fructele nespălate, evident, direct din pom, şi adesea verzi. Sucurile (Brifcor, Cico) erau vara fermentate, dar erau bune pt că parcă aveau mai mult “sifon”.
Am făcut şi eu oracol, era o modă, şi da, m-am regăsit în articol… îmi plăcea de o colegă, dar îmi era ruşine să o cer “în prietenie” şi speram că după oracol o să îşi dea seama că pe ea o vreau de prietenă şi să facă ea primul pas. Aşteptam “reuniunile cu clasa” ca să ascultăm ultimele hituri, gen Ace of Base sau CC Catch… balade rock şi Maicăl. Atunci se legau prieteniile romantice şi se frângeau inimi.
Prin a 9-a, se povestea în budă de reviste porno, era un subiect atât de tabu, iar când un coleg a adus una, îi era aşa de frică de parcă adusese o bombă!
Îmi amintesc de primele telenovele - Sclava Isaura, Şi bogaţii plâng … şi evident de “Feriţi-vă de Măgăruş”. Nu ştiu nici acum ce a avut emisiunea asta atât de magic, încât a rămas aşa de întipărită în minţile noastre. Dar îmi mai amintesc de Abracadabra, primii ani.. , de Omide (cu regretata Anda Călugăreanu), Arlechino şi alte emisiuni pt copii pe care le aşteptam ca pe Moş Crăciun în fiecare sâmbătă dimineaţă. Îmi amintesc ce marcat am fost când l-au ucis pe Mihalea, prin 1993. Mai erau şi emisiunile acelea de duminică, gen Caleidoscop, sau acea emisiune infernală, 25 de ore (sau aşa ceva), care ţinea toată ziua, cu Jeana Gheorghiu şi încă un tip care era de la ştiri.
Şi da, legat de bancnote, se întoc vremurile! Ţin minte ce şoc a fost pentru bătrâni să vadă bancnota de 200 de lei, cu Enescu pe ea (cred, corectaţi-mă dacă greşesc), care a dispărut odată cu cele slinoase de 500 de lei, cu Brâncuşi, în două variante (pe gri şi maro). Recent am auzit că va apărea o nouă bancnotă de 200 de RON!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu