Dupa urmatorul nor...

     Se crede ca a iubii e usor, ca vine de la sine, ca va tine vesnic, ca la final asemni unei pasari calatoare  iti vei gasi cuibul intact neatis.

Cati dintre noi nu am pornit la drum cu semenea sperante? Cati nu ne-am luat zborul ne stiind ce ne va astepta dincolo de nori? Multi nu stiam ca pornid ne vom pierde aripile in valtori necunoscute, ca oasele ne vor fi frante de fulgere care ne vor parjoli pana si  inimile.
Auzeam de la altii, asemenea grozavii, ii vedem plesuvi si cu aripile smulse, dar privindu-i imi spuneam in gand, cu sarcasm, ca nu au stiut sa zboare si  si-au ales prost momentul, au tanjit la ceea ce nu era al lor, ca au zburat mult prea sus, mult prea departe.



Acum, cand aripile imi sunt smulse, iar primii fulgi de nea  ingheata vazduhul, incep sa imi amintesc cu groaza de ei...cei care imi spuneau ca au crezut cand li se spunea ca dupa "urmatorul nor e patria calda a cuibului lor".

Asa mi s-a spus si mie, dupa urmatorul nor, inca putin...si vei ajunge...ca un ecou imi rasunau sireaguri de cuvinte care promiteau Edenul.

Imi intind aripile si  imi iau avand de pe marginea prapastiei...ma uit in spate si vad norii indepartandu-se...stiu...nu mai am aripi dar eu inca mai sper ca voi putea sa zbor...pentru ca dupa urmatorul nor e Raiul.