O scurta istorie a crestinismului propusa de
descopera.org. Un articol pe care va las sa il savurati .Merita toata atentia noastra .Adevarul ne va face liberi,promitea Isus .
Miscarea crestina a luat nastere printre cei saraci si needucati, din acest motiv nici nu avem scrieri descoperite ale primilor crestini. Crestinismul a prins credibilitate si influenta, iar ideile s-au conturat in timp. Zeul crestinismului a fost influentat de Platon si Aristotel, cat si de Zoroastrianism. Platon si Aristotel credeau ca un creator puternic a creat lumea; insa era un concept filozofic si nu era venerat. Platon (427 – 327 i.E.n) credea in imortalitatea sufletului si existenta a doua realitati, lumea materiala corupta pe care o traim cat timp suntem pe Pamant si o alta lume spirituala, perfecta, lumea in care va ajunge sufletul dupa moarte. Aristotel era mai naturalist decat Platon si a extins teologia lui Socrate intr-un sistem natural filozofic, folosit pentru a descrie toate fenomenele naturii, in special cel al vietii.
Intelegerea credintei crestine necesita intelegerea dezvoltarii si istoriei ei. Nu putem cunoaste credinta crestina daca nu intelegem cum a luat nastere si cum a evoluat. Conceptul de crestinism, dupa cum vom vedea, imbina mituri din religii si credinte mai vechi, din mitologia Zoroastriana, din religia egipreana, filozofia greaca si din imperialismul roman. Religia crestina pe care o cunoastem azi s-a dezvoltat intr-o perioada de cateva sute de ani.
Conceptul de Dumnezeu in crestinism reprezinta o combinatie intre zeul Platonic si zeul Zoroastrian. In biblia ebraica, zeul suprem reprezenta atat binele cat si raul: “Eu intocmesc lumina si fac intunericul, Eu dau propasirea, si aduc restristea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri”. In biblia ebraica, zeul nu era foarte bine definit si se numea simplu, Yahve. Mai mult, ei nu aveau conceptul de Satana. In crestinism, acesta a fost adoptat din Zoroastrism.
Primii crestini au adoptat mitologia si conceptele din dualismul Zoroastrian. Religia lui Zoroastru credea intr-un singur zeu, Ahura Mazda, iar in opozitie cu acesta era Angra Mainyu, zeul cel rau. Potrivit mitologiei Zoroastriene, aceste doua fiinte erau aproape la fel de egale si erau blocate intr-o batalie cosmica permanenta: bine vs. rau. Angra Mainyu, potrivit mitologiei, s-a revoltat impotriva lui Ahura Mazda si este responsabil pentru tot raul din lume, in timp ce Ahura Mazda este responsabil pentru toate lucrurile bune. In ziua judecatii de apoi, Zoroastrienii cred ca Ahura Mazda il va invinge pe Angra Mainyu, iar acesta impreuna cu tot raul, vor disparea definitiv. Acest dualism a aranjat scena pentru integrarea conceptului Platonic de dumnezeu.
Crestinismul de ieri si crestinismul de astazi – evolutie
Crestinismul a aparut in timpul domniei imparatilor Augustus si Tiberius, in provincia romana ludeea, si constituia o miscare evreiasca ce-l considera pe lisus Hristos drept mult asteptatul Mesia si Fiul lui Dumnezeu. lisus sustinea ca, prin dragostea sa fata de oameni, implinea poruncile lui Dumnezeu, asa cum era scris in Vechiul Testament. Rastignirea lui Hristos a fost interpretata de discipolii sai ca jertfa pentru salvarea umanitatii; insa nerespectarea promisiunii de a se intoarce la „sfârsitul veacurilor”, care se credea a fi, i-a nelinistit puternic pe primii crestini. Sub conducerea apostolului Pavel, tânara comunitate religioasa a decis sa inceapa o misiune prin care mesajul de mântuire al lui Hristos sa fie transmis necredinciosilor. in centrele cu populatie numeroasa le pe intreg teritoriul Imperiului Roman au aparut comunitati misionare crestine, desi monoteismul strict si relatia lor ambigua cu puterea de stat au provocat suspiciuni de neloialitate si conspiratie. Perioadele de toleranta instabila au altemat cu cele de persecutii sângeroase, in care refuzul evreilor si al crestinilor de a-l venera pe imparat era folosit asemenea unui test cu turnesol.
In sec. Ill d.Hr. Imperiul Roman a fost marcat de o serie de crize politice, religioase si culturale. Invazia popoarelor „barbare” in multe zone de frontiera ale imperiului solicita implicare armata, reducând puterea centrala. imparati proveniti din rândurile conducatorilor militari au incercat sa unifice imperiul sub o singura religie sau cult, plasând din nou crestinismul in umbra. Diocletian a recunoscut nevoia unor centre si a unor administratori in interiorul imperiului si a instaurat tetrarhia, o forma de conducere in care patru conducatori aveau rangul de imparat. insa acest sistem s-a dizolvat dupa ce Diocletian nu a mai fost la putere.
Cu o mâna ferma si abila, imparatul Constantin a reusit din nou sa unifice puterea in interiorul imperiului. Fiind constient de potentialul crestinismului, s-a folosit de religia cea noua pentru a-si consolida domnia. in schimbul unui statut favorabil, crestinii au abandonat atitudinea sceptica fata de stat si au adoptat organizarea si structura juridica romane.
Constantin cel Mare si succesorii sai au exercitat un control statal si o conducere stricta asupra Bisericii. In cele din urma, Teodosiu a proclamat crestinismul drept religie de stat. Prin impartirea statului fiilor sai, el a fost si personalitatea care a provocat scindarea definitiva a Imperiului Roman.
Biserica, intarita de expansiunea crestinismului, incerca acum sa obtina putere laica prin juraminte de credinta in fata a diferiti monarhi. Disputa teologica asupra doctrinei Sfintei Treimi si a adevaratei naturi a lui Hristos a incitat grupurile rivale aflate in lupta pentru puterea papala, fiecare fiind sustinut de suverani inamici. Aceste dispute au dus la câteva schisme in interiorul Bisericii Rasaritene si la un sentiment tot mai acut de instrainare intre Biserica Rasariteana si cea Apuseana, care intr-un final va determina separarea lor. In Rasarit, imparatul continua sa fie un exponent solid al puterii, sub care se aflau numerosi patriarhi cu acelasi rang. In Apus, papa se folosea de pozitia sa unica si de puterea instabila din diferite regiuni pentru a-si spori autoritatea si statutul.
Biserica a devenit sustinatoarea culturii si educatiei. Multe dintre realizable culturale remarcabile le revin calugarilor, care au respins ascetismul auster al primilor pelerini si patriarhi, dedicându-se atât servirii lui Dumnezeu, cat si umanitatii. Deviza ordinului intemeiat de Benedict de Nursia, Ora et labora (rugaciune si munca), acorda o importanta egala meditatiei si implicarii active in viata cotidiana. Primele manastiri erau atât centre stiintifice, cât si spirituale. Scrierile din perioadele greaca si romana se pastrau in bibliotecile manastirilor. Evul Mediu crestin era caracterizat de conceptia divina a creatiei, in care datinile „pâgâne” primordiale aveau de asemenea locul lor.
Filozofia Antichitatii era pretuita, desi se preda la un nivel inferior comparativ cu credintele si teologia contemporana. Multe abatii si-au deschis propriile scoli. De asemenea, comunitatile monastice se ocupau de agricultura si negot, impartasindu-si cunostintele populatiei locale. Un alt domeniu de interes al abatiilor era cercetarea plantelor medicinale si a metodelor de vindecare.
Afacerile economice prospere, alaturi de donatiile generoase, au favorizat cresterea rapida a bogatiilorsi proprietatilor Bisericii; ceea ce prevestea un conflictintre puterea religioasa si cea laica. in zonele in care viata monastica parea sa isi piarda din putere, au fost initiate miscari de reforma, precum cele din abatiile Cluny si Gorze. In cinstea lui Dumnezeu s-au inaltat cladiri. Prima perioada artistica europeana considerabila de dupa sfârsitul Antichitatii a fost cea romanica, cu formele ei masive clasice, ea fiind urmata de perioada gotica, ale carei catedrale cu turnuri semete se inaltau spre cer asemenea unor degete indreptate in sus.
Criza crestinismului
Inca din timpul reformelor din sec. XI, crestinismul european se afla intr-o criza de identitate, ceea ce a permis curentelor care criticau Biserica sâ-si sporeasca puterea. Miscarile radicale pentru reforma si cei care credeau in „sfârsitul veacurilor”, cum arfi arnoldinii, catarii, albigenzii si valdensii, se plasau in afara Bisericii, care a recurs, la rândul sau, la persecutii tot mai frecvente. Inchizitia a devenit un instrument infricosator de control si opresiune religioasa. Odata cu
recunoasterea „ordinelor de cersetori”, Biserica a sperat sa reduca din criticile repetate la adresa bogatiei sale si a naturii laice a papalitatii. „Disputa saraciei”, provocata de franciscani in sec. XIV, in care se punea sub semnul intrebarii dreptul Bisericii la putere laica si avere, a fost folosita de regele Frantei pentru a submina statutul papei. Necesitatea unor cercetari filozofice si stiintifice independente de Biserica incepuse sa se faca auzita.
In zilele noastre
Diferentele dintre confesiuni continua sa provoace dezbateri intre crestini, desi multi dintre acestia cauta sa ajunga la armonie prin dialoguri deschise si acte de caritate.
In prezent, teologia crestinaisi pune ntrebari privitor la compatibilitatea dintre realitatile moderne si o viata evlavioasa. Ca stiinta, teologia este preocupata si de istoria moderna si de adaptarea limbajului. Bisericile crestine din democratiile occidentale respecta libertatea constiintei, implicându-se totodata in solutionarea problemelor etice, sociale, dar si politice. In unele parti ale lumii, crestinii sunt dezavantajati, reprimati si persecutati din cauza credintei lor.
In ultima vreme, crestinismul abordeaza aspecte ale vietii moderne, precum consecintele economice si sociale ale globalizarii, operarea si monitorizarea mijloacelor de comunicare in masa, pledând si pentru dialogul dintre teologie si stiintele naturii. Unul dintre cele mai frecvente si controversate subiecte de discutie este etica medicala in cazurile de diagnosticare si tratament prenatal, in ingineria genetica, cercetarea pe baza celulelor stem si eutanasie.
In America de Nord si Tn Europa a aparut teologia feminista, care doreste sa obtina egalitatea intre sexe in religie. Importanta crescânda a crestinismului in tari cu trecut colonial este asociata cu teologia eliberarii. Adeptii considera ca lisus ii salveaza nu numai de condamnarea spirituala, ci si de nedreptatea sociala pamânteasca si de inegalitatea economica. Având o influenta foarte mare in America Latina, aceasta miscare are un caracter socialist si lupta pentru progres respingând ajutorul tarilor dezvoltate.
Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) este o asociatie ce cuprinde aproximativ 400 de milioane de crestini din Africa, Asia, Caraibe, America Latina, Orientul Mijlociu si regiunea Pacificului, peste 340 de biserici si comunitati bisericesti din peste 100 de tari. Dintre acestea, majoritatea sunt biserici ortodoxe; de asemenea, numeroase biserici aparute in urma reformei protestante, precum cea anglicana, cea baptista, cea luterana, cea metodista si cea reformata, dar si multe alte biserici afiliate si independente. Biserica romanocatolica nu face parte din CMB.
Relatia bisericilor crestine cu alte religii mondiale, precum iudaismul, islamul, hinduismul si budismul, se caracterizeaza, in primul rând, prin eforturi de mentinere a pacii, dar si prin actiuni in vederea unui fructuos dialog interreligios si intercultural. Intâlnirile internationale si interreligioase de rugaciune pentru pace, organizate de papa loan Paul II in 1986 si 2002, sunt considerate un act fara precedent de toleranta religioasa, care a intarit increderea reciprocaintre conducatorii religiosi si a generat initiative concrete de cooperare in vederea mentinerii pacii si intelegerii intre oameni ce impartasesc diverse confesiuni si viziuni asupra lumii.
